Bubico de I.L.Caragiale

În cîteva minute,pleacă trenul.Autorul acestei povestiri,aleargă la casa de bilete,apoi pe peron spre tren,şi,în sfîrşit ajunge în vagon.Aici găseşte un compartiment mai comod în care se află deja o damă,ce era însoţită de un căţel lăţos,plin de funde,de panglici roşii şi albastre.Cum a intrat în compartiment,căţelul,pe nume Bubico,a şi început să-l latre ca pe un răufăcător.Cocoana,încerca cu multă blîndeţe să-şi potolească potaia.Dar,nu trecu multă vreme si apăru conductorul.Bubico,parcă scos din minţi începu sa latre la acesta,mai ales atunci cind cocoana îi întinse biletul ei.Din nou,aceasta,încearca cu multa dragoste in glas sa-l potoleasca pe Bubico,mîngîindu-l ,,mumos,,.Cocoana îşi aprinde o ţigară....vreau să-mi aprind şi eu,îmi dau seama că nu am chibrituri şi încerc să mă apropii de cocoană pentru un foc,însă iar sunt lătrat de jigodie.Într-un final încerc să mă apropii de căţel,făcîndu-i complimente,dîndu-i bomboane.Dar,în mintea mea plănuiam cu totul altceva.Cocoana măgulită de apropierea dintre mine si Bubico,a început să-mi povestească ce a păţit căţelul cu Bismarck,cîinele ofiţerului Papadopolinii.Ba chiar mi-a povestit şi genealogia favoritului.Între timp îl servea pe ,,băiatul mamiţii,, cu zăhărel şi lapte,serveşte şi ea,lapte din acelaşi pahar.Eu ajung la capătul răbdării,îl iau pe Bubico în braţe şi deschid geamul în ideea de a mai aerisi compartimentul,apoi Bubico dispare ca un porumbel alb în noaptea neagră.L-am aruncat pe geam,cocoana înebunită de disperare trage semnalul de alarmă şi leşină.Ajunşi la destinaţie,cocoana zdrobită de nenorocire se deşteaptă din leşin,iar eu îi spun adevărul şi dispar în noapte.Ea leşină din nou...